Pachet de legi pentru dezvoltarea zonelor montane

Cinci legi menite să ducă la dezvoltarea zonelor montane au fost adoptate, miercuri, de Camera Deputaţilor. Este vorba de finalizarea proiectului Legii muntelui, adoptat în luna iunie a anului curent. Prin acest pachet de legi statul acordă subvenții celor care se mută la munte.

De asemenea, statul român acordă compensaţii băneşti, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, proprietarilor de terenuri din zona montană, aflate în situri Natura 2000, parcuri naturale, parcuri naţionale rezervaţii ale biosferei şi alte arii naturale protejate.

În zonele montane din România trăiesc 3.350.000 de locuitori, reprezentând 15% din populația țării. „Zona montană a României cuprinde 9 grupe de munţi. Fiecare grupă de munţi este formată din mai multe masive muntoase, fiecare masiv muntos cuprinzând zone aflate în imediata vecinătate şi care formează o singură entitate geografică, economică şi socială cu caracteristici asemănătoare”, prevede textul adoptat.

Bazinul montan, în înţelesul prezentei legi, reprezintă un teritoriu montan, constituit din mai multe unităţi administrativ – teritoriale cu continuitate teritorială, constituite, de regulă, de-a lungul unei văi, al unui curs de apă sau căi de comunicaţie, cu caracteristici geo-climatice comune şi cu activităţi economice şi culturale cu caracter tradiţional, similare, aflate în jurul unui centru de dezvoltare locală.

Zona montană este marcată atât de dezavantaje naturale – altitudine, climă, pantă, fertilitate scăzută a solului, perioade mai scurte de vegetație – cât și de dezavantaje structurale: scăderea populației tinere, distanțele mari față de centrele decizionale și administrative, izolarea față de căile de comunicație și de piețele de desfacere.

Valoarea în sine a produselor agricole primare obținute în zona montană se deosebește prin calitate, acestea fiind alimente cu o valoare nutritivă foarte mare, gustoase, sănătoase (chiar sanogene), nepoluate și necontaminate.

De aceea, câţiva parlamentari au gândit o serie de măsuri legislative în vederea încurajării investițiilor pentru înființarea de centre de colectare și procesare a laptelui, cărnii, fructelor și plantelor medicinale, precum și de stâne montane, în vederea valorificării integrale a producției, evitării pierderilor și creșterii veniturilor producătorilor agricoli, precum și pentru o bună aprovizionare a consumatorilor.

Unul dintre actele normative promovate vizează aprobarea Programului de investiţii (I) pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară de lână şi piei în zona montană. De asemenea, a fost adoptat proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de investiţii (II) pentru înfiinţarea unităţilor de capacitate mică pentru sacrificarea animalelor şi/sau prelucrare a cărnii în zona montană.

Din pachetul de măsuri legislative pentru dezvoltarea zonei montane mai fac parte proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii (III)pentru înfiinţarea stânelor montane şi proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii (IV) pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor şi/sau a plantelor medicinale şi aromatice, din flora spontană şi/sau cultură în zona montană.

Totodată, a fost aprobat Programul de încurajare a investiţiilor din zona montană pentru perioada 2018- 2020, în vederea facilitării accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de animale din zona montană, în valoare totală de 1 miliard de euro, care se asigură de la bugetul de stat – pe o perioadă de zece ani – prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.