Negativisme

Săceleanul reia azi, incompletă, o postare de pe newsbv.ro, în care este ironizat primarul celui de-al doilea municipiu din județul Brașov, pe motivul „boicotării” transportului metropolitan. Ce nu reia dl. consilier Sterpu este remarca de mai jos a lui Sebastian Dan:

Interesant este că, din cei 19 consilieri locali, cinci sunt liberali, adică dușmani de moarte pentru edilul pesedist din Șapte Sate. Dacă abținerea și cele două absențe ar fi ale PNL, tot rezultă că doi consilieri locali liberali au votat pentru ieșirea municipiului Săcele din Asociația Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov.

Prin aceste preluări trunchiate din presa județeană, publicația online Săceleanul demonstrează că nu este altceva decât goarna știrilor negative despre Săcele.  <<Mai exact, au fost chiar patru consilieri liberali care au votat acel HCL prin care Săcele din Agenție. Dar asta era pe vremea când toți cei cinci consilieri PNL, numiți de Sebastian Dan „dușmani de moarte ai PSD”, schimbau viceprimarul UDMR cu unul de la PSD>>, după cum își amintește consilierul local Cristian Panait.

De la 1 iulie 2019, RATBV SA va deveni operator metropolitan de transport pentru 17 localităţi din Zona Metropolitană: municipiile Brașov, Săcele și Codlea, orașele Ghimbav, Predeal, Râșnov şi, comunele Bod, Budila, Cristian, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Prejmer, Sânpetru, Tărlungeni și Vulcan. Pe de altă parte, fiecare localitate își va putea dezvolta propria rețea de transport în interiorul localității, după ce rețeaua mare va fi pusă la punct.

În urma unor discuţii cu primarii celor 17 localităţi, specialiștii RATBV SA au stabilit cinci coridoare ale transportului metropolitan care urmează legăturile cu principalele localități, pe drumuri naționale sau județene, toate legate de Brașov. Săcele face parte din culoarul 100, împreună cu Predeal, iar autobuzele care vor lega Braşovul de cele două localităţi vor avea indicativul 100, 101, șamd. Sursă foto: newsbv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.